Poveste de 1 decembrie ziua nationala a romaniei!

1 Decembrie 1918 într-o altă poveste


Marile împliniri sunt în primul rând sufleteşti. De aici se pleacă. Atunci când o dorinţă se regăseşte în alegerea unanimă a unei naţiuni, ea se manifestă cu o asemenea forţă încât politicul este eclipsat şi întotdeauna depăşit de întâmplări. Pentru că timpul sufletului este altfel valorizat de istorie iar în Balcani pe "îngeri nu-i întrece nimeni la iuţeală ", a spus scriitorul sârb Milorad Pavic. Din astfel de nemărturisite idealuri se nasc proiecţii de viitor. Iar în spatele lor se desfăşoară extraordinare forţe de coeziune socială şi de solidaritate naţională. Decembrie 1918 a fost, dincolo de masca politică rezistentă în istorie, şi o altă poveste, rar întâlnită în istoria noastră.

Şi iată această poveste uitată. Într-o ţară învinsă şi retrasă din război prin capitularea din februarie 1918, trupele de ocupaţie au fost anulate doar în câteva zile. Generalii noştri au avut o strategie senzaţională. Oficial au demobilizat trupele. A fost o armată aparent demobilizată, dar în realitate ascunsă, împrăştiată, camuflată şi întreţinută pe moşiile boiereşti şi gospodăriile ţăranilor fruntaşi ca muncitori sezonieri, mici funcţionari prin primării săteşti sau învăţători pe la sate. Românii, oamenii simpli, au ştiut şi au păstrat această taină. La decizia Statului Major, izolat şi sub controlul trupelor de ocupaţie, această armată ascunsă vreme de opt luni a apărut pe neaşteptate mobilizându-se în mai puţin de o săptămână, după revocarea tratatulului din februarie1918, niciodată ratificat de regele Ferdinand cel Loial. A fost o armată care a apărut pe neaşteptate în preajma trupelor de ocupaţie, care au fost astfel neutralizate iar frontul din 1916 a fost recuperat în mai puţin de două săptămâni. Astfel au fost posibile recuperarea Transilvaniei şi distrugerea Republicii sovietice ungare conduse de Bela Kun. Armata română a fost în toamna anului 1918 singura forţă militară organizată în preajma unor imperii aflate în destrămare. A fost singurul pol de stabilitate în Europa Orientală într-o vreme când în Europa se volatilizau trei mari imperii: rus, german şi austro-ungar.

Mobilizarea armatei române de la începutul lunii noiembrie 1918 a fost unică în istoria Primului Război Mondial. A fost o solidaritate fără precedent între elita politică, cu adevărat aristocratică, şi celelalte paliere sociale, care au coabitat câteva luni, stingându-se bariere sociale, catalogări culturale sau stigmatizări folclorice. Atunci cu toţii au fost români. În istorie se întâmplă. Iar noi, cu toţii, mai simţim uneori că se poate un ceva ieşit din comun, altceva decât haosul dirijat oferit nouă astăzi de saltimbancii politici, întru rutinarea şi prostirea naţiunii.

La aproape o sută de ani viaţa noastră este mai dezbinată ca oricând. Trăim crepuscular, sărăcia s-a prăbuşit până şi ea în interior, a devenit cenuşie şi mizericioasă. În acest peisaj chipurile oamenilor au pierdut candoarea sufletelor vii iar supravieţuirea pare definitiv abandonată. Sărăcia progresivă care se extinde în multe straturi sociale se manifestă şi prin demoralizare faţă de propriul viitor, iar multitudinea problemelor sociale urcă în progresie geometrică pe scara indiferenţei oficiale